vineri, 9 septembrie 2016

TRAUMATISME TORACICE DESCHISE – PLĂGI TORACICE

        Luând în considerare criteriul cel mai important de clasificare al plăgilor, şi anume profunzimea, se pot întâlni:
     A.  plăgi superficiale care interesează pielea şi ţesutul celular subcutanat şi nu prezintă particularităţi clinice sau evolutive.
         B.   plăgi profunde, cu interesarea pleurei, plăgi pleuro-pulmonare. Sunt de o gravitate deosebită prin posibilitatea lezării importante a parenchimului, bronhiilor, vaselor, antrenând hemo- sau/şi pneumotorax important. Leziunile vaselor mari pulmonare de la nivelul hilului sunt letale, datorită hemoragiei fulgerătoare pe care o provoacă, în timp ce leziunile periferice se însoţesc de afectări parenchimatoase şi hemoragii mai puţin importante.       
Semnele clinice sunt:
  • hemoptizia – prezentă aproape în toate plăgile pulmonare; rar poate fi dramatică şi însoţită de tabloul clinic al unei anemii acute;
  • dispneea – importantă în plăgile toracice mari;
  • tusea – de obicei moderată, însoţită de expectoraţii mari, sau hemoptizie.

        Examenul fizic constată două semne clinice majore: plaga şi emfizemul subcutanat, la care se pot adăuga semnele hemo- sau pneumotoraxului.        
       Plaga constituie orificiul de intrare a agentului vulnerant; în condiţiile plăgilor transfixiante se poate evidenţia şi al doilea orificiu, orificiul de ieşire al agentului vulnerant. Uneori, plaga poate avea dimensiuni importante, permiţând intrarea şi ieşirea aerului în cavitatea pleurală în timpul mişcărilor respiratorii. 
       Emfizemul subcutanat este unul din semnele clinice cele mai obiective, indicând întotdeauna o leziune pulmonară (atât în traumatismele deschise, cât şi în traumatismele închise). 
Când emfizemul subcutanat apare şi se dezvoltă rapid, se poate presupune o plagă bronho-pulmonară ce produce un pneumotorax hipertensiv.      
      Hemotoraxul însoţeşte plăgile pulmonare; este în cantitate mai mare când vasele lezate au un calibru mai important, mai mic, în plăgile pulmonare periferice. Accidentaţii cu hemotorax mare, care depăşeste mijlocul omoplatului, sunt agitaţi, palizi, dispneici, cu dureri toracice vii şi cu lipotimii repetate; prezintă tahicardie, iar cordul este frecvent deplasat spre partea sănătoasă; preferă poziţia semişezândă, deoarece în această poziţie sângele comprimă mai mult diafragmul şi mai puţin cordul şi mediastinul. Hemotoraxul mediu este mai bine suportat, deplasarea cordului, compresiunea venelor cave şi colabarea plămânului fiind, în acest caz, mai mici. 
       Pneumotoraxul complică frecvent plăgile pleuro-pulmonare. Majoritatea acestor răniţi sunt şocaţi, prezentând insuficienţă cardio-respiratorie acută, datorită tulburărilor grave respiratorii şi circulatorii produse. 
        Examenul toracelui constată prezenţa plăgii, a traumatopneei, a emfizemului subcutanat şi semnele clinice ale pneumotoraxului sau/şi ale hemotoraxului. Reechilibrarea cardio-respiratorie trebuie obţinute imediat prin închiderea orificiului de comunicare cu pleura, evacuarea revărsatelor şi respiraţie asistată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu